Despre Moscopole, Wace și Thompson consemnează: „Negustorii săi aveau filiale în Veneția, Viena și Budapesta. Orașul număra cândva între opt și zece mii de case și o populație de aproximativ șaizeci de mii de suflete. Moscopole avea numeroase biserici, dintre care cele mai multe stau astăzi izolate printre câmpurile de fân presărate cu pietre, acolo unde odinioară se aflau parohii înfloritoare.
Pe pantele dealurilor, la aproape o jumătate de oră spre nord, se află mănăstirea Moscopole, închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Biserica mănăstirii a fost construită în 1632, iar majoritatea bisericilor din oraș datează din perioada 1700 – 1760. Dacă ridicarea bisericilor este un semn de prosperitate, atunci Moscopole a cunoscut cea mai mare înflorire între anii 1650 și 1750. În cele din urmă, stăpânirea aspră a lui Ali Pașa a dus la ruinarea sa completă, iar locuitorii au fost risipiți prin întregul spațiu balcanic. Astăzi, Moscopole este doar un mic sat, locuit parțial de albanezi și parțial de vlahi, dintre care unii sunt băștinași autentici, iar alții făcând parte din ramura fârșeroților. Chiar și în perioada sa de glorie, este probabil că populația Moscopolei avea deja un important element fârșerot. Călugării Daniel și Grigorie din Thesalia notează că orașul era extrem de înstărit, avea douăsprezece bresle meșteșugărești, o școală bună și vestită, o tipografie și, într-un cuvânt, era împodobit cu toate frumusețile unui oraș european. Tipografia era condusă de un călugăr numit Grigorie, care publica cărți religioase, dintre care zece sunt cunoscute astăzi.”
