Unele locuri se încăpățânează în a se lăsa fotografiate. Dar și eu am fost încăpățânat. La Turia – Krania, în greacă – am ajuns prima dată în 2017, dar am identificat locul fotografiei cu o oarecare aproximație. Linia peisajului nu se alinia exact ca în fotografia originală cu turlele bisericilor. În 2019, când am ajuns spre seară, aveam lumină contre-jour. Umbrele alungite din cadrul fraților Manakia mă făcuseră să cred că ei făcuseră fotografia la asfințit. La fața locului, am înțeles că erau umbre proiectate de soarele abia răsărit. Călătoriile pe urmele imaginilor de la 1900 m-au ajutat să înțeleg că vlahii alegeau cu multă pricepe locul așezărilor lor, cu siguranță potrivit unor ritualuri religioase precreștine, dar și cât să aibă întreaga zi lumina soarelui în curțile lor. Sau, dimpotrivă, la loc ascuns, care nu se arăta imediat unor bandiți. La Turia era nevoie de soare – a fost așezare nu doar de păstori, aici se practica și agricultura, clima era potrivită. Abia la al cincilea drum, în martie 2025, am prins zorii și lumina de răsărit. Locul rămâne aproximativ, dar numai cu doi pași. Dealul care oferea perspectivă completă a fost săpat, în carnea lui s-a construit la jumătate de secol după fotografia fraților o șosea modernă.
„Turia, sau Krania, cum îi spun grecii, este un sat prosper și frumos, având în vedere poziția sa apropiată de vechea frontieră greco-otomană și de drumul principal dintre Ioannina și Grevena. Aflat la poalele unor dealuri care fac parte din lanțul munților Pindului, la nord-est de Metsovo, satul este străbătut de un pârâu care se varsă în râul Venetiko. Spre deosebire de majoritatea satelor situate la altitudini mari, vlahii din Turia își cultivă singuri pământurile, fără să angajeze muncitori greci, turci sau bulgari. Aproape fiecare are o grădină cu legume și flori, iar satul, împărțit în mai multe parohii, ocupă o suprafață întinsă pentru populația sa de aproximativ două mii de locuitori.
Există șapte biserici, cea mai mare dintre ele, construită în 1790, aflându-se în centrul satului, lângă un platan uriaș. Celelalte șase sunt situate fie la marginea satului, fie la mică distanță, în afara acestuia. Această configurație este frecvent întâlnită în satele din Macedonia și se datorează, probabil, unei legi care, cel puțin în vilayeturile Iannina și Monastir, era în vigoare până la mijlocul secolului al XIX-lea și interzicea construirea bisericilor înăuntrul satelor.Tradiția locală face însă referire la o veche legendă pentru a explica poziția bisericilor din Turia. Se spune că toate au fost ridicate pe fosta graniță a satului, trasată în urmă cu aproximativ două sute de ani de o pereche de boi negri înhămați la un plug. Odată stabilită această graniță, boii au fost îngropați de vii, alături de plug, chiar pe locul unde astăzi se află biserica Sfântului Ilie.”
Alan J.B. Wace și Maurice S. Thompson, Nomazii Balcanilor
