După Kruševo, călătoria pe urmele fotografiilor fraților Manakia a continuat la Trnovo (Târnova, în aromână) și Magarevo (Magarova, în aromână), două sate lângă Bitola. Nu mai fusesem niciodată acolo, numele localităților era de această dată clar precizat în registrele de arhivă de la Muzeul Național al Țăranului Român cu scrisul de mână, caligrafic, al lui Țigara-Samurcaș. La fața locului, surpriza a fost alta. Nimic nu semăna astăzi cu ce vedeam în imaginile vechi. Satele acestea, cândva prospere, au avut o soartă cruntă în cel de-al Doilea Război Mondial, când au fost distruse tot de trupele germane. Era firesc, prin urmare, să nu reperăm clădiri. Dar era ceva mai ciudat: nici forma munților nu semăna deloc, or munții nu își schimbă forma în 100 de ani. Am bănuit că localizarea înscrisă de Samurcaș, pe baza indicațiilor celor doi frați, e greșită. După o zi de mers prin cele două sate vecine, am realizat la un moment dat că, de fapt, în spate e un detaliu tehnic. Tehnica fotografică folosită de frații Manakia nu permitea întotdeauna clarități de fundal, așa că, de dragul clarității și interesați doar de aspectul așezărilor, frații suprimaseră, la transpunerea clișeului de sticlă pe hârtie, fundalul, adică munții din spate.
Am cules la Târnova și Magarova povești despre război și plecări. Am găsit doar puține case care supraviețuiseră din vechiul sat, dar care nu apăreau în fotografie și, în cele, din urmă, am realizat că, din fotografia fraților Manakia de la Trnovo, a rămas până astăzi doar platanul bătrân, foarte înalt, cândva aflat lângă biserică și impozanta școală românească, prima din Balcani. În fotografia originală, platanul se vede clar. Legenda tuturor satelor aromâne leagă întemeierea așezării de plantarea unui arbore, și doar copacul acesta pare să fi rămas întreg la Trnovo, după trecerea nemților. Începutul a rămas viu. Și, tot simbolic, fotografia de la Magarevo am stabilit că fusese făcută de cei doi frați de pe podul de piatră care marca hotarul dintre sate.
