Iliochori a fost cunoscut sub numele de Dobrinovo până în anii 1920, nume care în slavă înseamnă „început bun”. Începuturile satului sunt neclare și se găsesc prin secolul al XI-lea sau poate chiar mai devreme. În 1431, anul recensământului otoman, Dobrinovo exista deja de secole bune și număra o populație de 1180 de locuitori, ceea ce, pentru acea vreme, în Balcani, înseamnă, fără discuție, un oraș în toată puterea cuvântului.
Documente pierdute din pricina arderii satului în Al Doilea Război Mondial povestesc lucruri și mai interesante. Pe la 1616, comunitatea din Dobrinovo ajunsese la înțelegere cu un iatru dispus să servească drept medic al așezării, în schimbul unei sume fixe, plătită regulat. Oamenii nu aveau voie să apeleze la alt doctor, iar acesta era obligat să-i consulte pe toți gratuit, dar poțiunile și medicamentele prescrise erau achitate individual. Suntem pe o vale izolată între păduri și culmi înzăpezite din Imperiul Otoman, la 1600 de metri înălțime, dar se negociază ca în epoca modernă! Dobrinovo n-a fost oricum niciodată o comunitate care a stat doar între munți. Iarna, locuitorii confecționau diverse lucruri și vara porneau să le vândă cu caravane care treceau Munții Balcani și ajungeau până spre Dunăre. Vremurile de glorie le-a trăit Dobrinovo pe la finele secolului al XIX-lea. Dar două războaie balcanice, gripa spaniolă și, mai ales, distrugerea adusă de nemți în Al Doilea Război Mondial au șters total urmele acestei glorii.
În mijlocul pieței e un platan uriaș. În sat se spune că e cel mai mare și bătrân din Grecia. Circumferința măsoară 11 metri, vârful crengilor ajunge la peste 30 de metri distanță de trunchi. E maiestuos și nu dă semne că și-ar pierde vigoarea. El, precum și linia munților m-au ajutat să localizez imediat fotografia fraților Manakia.
